3 martie 2011
 |
| 1940 iulie, Răteşti - Argeş |
Încet, încet, costumul
popular devine doar un obiect de muzeu, valoros, este drept, dar ieşit din uz.
Erau zone întregi din Muntenia subcarpatică, zona Muscelului, pe care o
cunoşteam eu mai bine, unde, prin anii 1945 … 1955, costumul popular era purtat
de toată lumea duminicile, iar femeile îl purtau şi în timpul săptămânii. Acum
vreo trei, patru ani, când am mai dat o roată pe acolo, nici urmă de costum
popular, nici măcar la nunţi. Nu ştiu dacă este bine
sau este rău. Civilizaţia duce la o estompare a diferenţelor, iar
cinematograful şi acum televiziunea au grăbit procesul. Nu ne putem pune de-a
latul drumului. Dar nostalgia tot rămâne. Mai ales când mă uit la câte o poză
din anul 1940, în care, într-un costum splendid muscelean, este chiar mama mea.
Costumul nu era făcut de ea ci de mama tatălui meu, bunica mea, ce avea un nume
pe atunci des întâlnit, Vasilica, ce acum pare cel puţin desuet.
Acum când vezi un regiment de fete, toate îmbrăcate la fel, mimând un dans popular, cu hore “desfăcute”, ce se joacă în linie şi nu în cerc, să fie văzute toate “dansatoarele” din faţă, cu pantofi italieneşti, ţi se face părul măciucă, îţi vine să le dai afară din televizor, dar fiind un om ceva mai paşnic, le aplic sfânta telecomandă.
Păi tocmai unicitatea fiecărui costum le făceau să arate ca nişte zâne şi nu ca nişte paparude.
Unde a dispărut costumul acela din Muscel? Nu ştiu. Cred că acolo unde au dispărut şi bijuteriile pe care le aveau de bine de rău părinţii mei. Adică, în Talciocul ce era acolo unde s-a ridicat marele dormitor Balta Albă. Şi apoi banii păpaţi, în special de mine, căci taică-meu nu mai avea nici un servici iar maică-mea avea un salariu de vreo 300 de lei prin 1952, cu toate facultăţile ei, deoarece se angajase la Ministerul Muncii printr-o pilă pusă de un fost om de serviciu de la fostul serviciu al lui taică-miu, ce mai acea curajul să ne viziteze din când în când.
S-au dus. Toate.
Acum când vezi un regiment de fete, toate îmbrăcate la fel, mimând un dans popular, cu hore “desfăcute”, ce se joacă în linie şi nu în cerc, să fie văzute toate “dansatoarele” din faţă, cu pantofi italieneşti, ţi se face părul măciucă, îţi vine să le dai afară din televizor, dar fiind un om ceva mai paşnic, le aplic sfânta telecomandă.
Păi tocmai unicitatea fiecărui costum le făceau să arate ca nişte zâne şi nu ca nişte paparude.
Unde a dispărut costumul acela din Muscel? Nu ştiu. Cred că acolo unde au dispărut şi bijuteriile pe care le aveau de bine de rău părinţii mei. Adică, în Talciocul ce era acolo unde s-a ridicat marele dormitor Balta Albă. Şi apoi banii păpaţi, în special de mine, căci taică-meu nu mai avea nici un servici iar maică-mea avea un salariu de vreo 300 de lei prin 1952, cu toate facultăţile ei, deoarece se angajase la Ministerul Muncii printr-o pilă pusă de un fost om de serviciu de la fostul serviciu al lui taică-miu, ce mai acea curajul să ne viziteze din când în când.
S-au dus. Toate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu